Trei persoane au fost arestate preventiv, luni seară, 27 martie, în perchezițiilor efectuate de autorități într-un dosar de corupţie în mai multe localități din județul Brașov. Printre cei arestaţi se numără și un agent șef de la Poliţia Râşnov, acuzat că a primit şedinţe la SPA sau sponsorizări pentru clubul de fotbal la care juca fiul său.
”Lupul de la rutieră”, după cum era supranumit un polițist din Brașov, și alți trei agenți sunt reținuți pentru presupuse fapte de corupție.
Ar fi trecut cu vederea o mulțime de nereguli, fie în trafic, fie la examenul auto și ar fi primit în schimb sume de bani, dar și tratamente la SPA sau mese la restaurant, în Poiana Brașov.
Agentul șef Cornel Sandu, poreclit ”Lupul de la rutieră” a fost evidențiat chiar de ministrul de interne Lucian Bode, pentru integritatea de care ar fi dat dovadă de-a lungul timpului, însă acum pare că lucrurile s-au schimbat.
Polițistul excela în prinderea celor care conduc sub influența drogurilor.
În plus, i-a dat pe mâna procurorilor pe mai mulți șoferi care i-ar fi oferit mită, ca să nu fie sancționați în trafic.
Anchetatorii spun însă că polițistul, care activă la serviciul rutier Râșnov, trecea cu vederea unele nereguli, ba chiar îi ajuta cu sfaturi pe unii șoferi cercetați penal, pentru a tergiversa ancheta.
Sandu ar fi lucrat în tandem cu un alt agent din Poiană Brașov.
„Se urmărea îndeosebi dobândirea accesului la persoanele cu influenţă sau altfel de beneficii inclusiv la servicii SPA, servicii hoteliere din Poiana Brașov.
Patroni de lanțuri hoteliere sau persoane publice din județ. Ei între ei… erau servicii și favoruri acordate ilegal și de comun acord”, a spus Adrian Radu, prim-procuror Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov.
Cercetările îi vizează și pe doi examinatori de la permise auto, care ar fi favorizat diferite persoane, în schimbul unor sume de bani.
„Mita era de 5.000 de lei, de la caz la caz dublată şi de alte avantaje materiale. E vorba despre examinarea în teren, acolo erau probleme.
Vă pot spune un caz – o persoană care a luat în aceste condișii permisul, la 10 zile a făcut un accident de circulație, deci proba practică era problema”, a mai spus Adrian Radu.
Trei persoane care ar fi dat sau intermediat mita sunt reținute în același dosar. Iar alți 13 inși sunt cercetaţi în stare de libertate, potrivit Protv.